Limba română. Literatură. Comunicare. Clasa a VI-a. Caiet de exerciţii (Cheroiu)

Acest caiet de exerciţii suplimentare se adresează atât elevilor cu certe performanţe la limba şi literatura română, cât şi celor care doresc să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare la această disciplină. De asemenea, lucrarea de faţă este un instrument util şi cadrelor didactice pentru lucrul la clasă cu elevii, în vederea fixării şi verificării cunoştinţelor acumulate.Cuprinde:• Exerciţii cu grade diferite de dificultate, care acoperă întreaga programă şcolară• Imagini sugestive în concordanţă cu tema aleasă pentru fiecare unitate a cărţii• Suport textual bogat, divers şi atractiv, care îi poartă pe elevi şi spre alte domenii, asigurând transdisciplinaritatea într-o manieră ludică• Jocuri, rebusuri şi compuneri pe diverse teme• Un capitol aflat la sfârşitul fiecărei unităţi şi intitulat Dovedeşte ca ştii mai mult! Acesta le solicită elevilor cunoştinţele de cultură generală şi îi pune în situaţia de a-şi dovedi competenţele acumulate la orele de şcoală sau în afara acestora, prin consultarea dicţionarelor sau a enciclopediilor, a surselor electronice de informare, a lecturii particulare etc.• Prezentare grafică aerisită şi adecvată lucrului pe caietLucrarea le oferă elevilor şi cadrelor didactice sugestii pentru evaluările iniţiale şi un capitol cu exerciţii recapitulative, pregătind astfel examenele naţionale de la sfârşitul claselor a VI-a şi a VIII-a.ÎN CONFORMITATE CU PROGRAMA APROBATĂ DE MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

SKU: A436 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Limba română. Literatură. Comunicare. Clasa a VI-a. Caiet de exerciţii (Cheroiu) Online

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata la livrare ramburs.

Livrare

Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Limba română. Literatură. Comunicare. Clasa a VI-a. Caiet de exerciţii (Cheroiu)

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand