Copii de dictatori: Svetlana Stalin, Edda Mussolini, Zoia Ceauşescu, Bashar Al-Assad …

În intimitatea copiilor marilor dictatori din istoria secolului XXActori fără voie ai unui scenariu pe care nu-l puteau controla, copiii unora dintre dictatorii secolului trecut au fost nevoiţi să-şi sacrifice inocenţa pentru un regim care vedea în ei continuitatea dinastiei. Alţii, dimpotrivă, nu au avut o soartă mai bună decât restul poporului, fiind aduşi în centrul atenţiei pentru a sluji o propagandă dogmatică sau ascunşi, exilaţi, renegaţi pentru a nu-şi lăsa în umbră părintele inaccesibil. Lucrarea de faţă vă propune să pătrundeţi în intimitatea acestor „copii”, să descoperiţi contextul copilăriei lor, precum şi legătura cu tatăl lor şi cu lupta pentru putere.Oare cum şi-au perceput copiii această descendenţă odată deveniţi adulţi? Au continuat practicile tatălui sau, dimpotrivă, le-au abandonat cu fermitate? Dacă unii dintre aceşti copii îşi asumă şi chiar îşi revendică moştenirea paternă, pentru alţii ea este o povară mult prea grea. Ei se numesc Svetlana, Carmen, Zoia, Edda, Li Na, Alina, Bashar etc. Fii şi fiice de dictatori precum Stalin, Mussolini, Franco, Mao, Ceauşescu, Castro, şahul Iranului, Kim Ir-sen, Hafez al-Assad, Mubarak, viaţa lor vă va fi povestită cu pasiune de mai mulţi istorici şi jurnalişti de prestigiu.

SKU: I142 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Copii de dictatori: Svetlana Stalin, Edda Mussolini, Zoia Ceauşescu, Bashar Al-Assad … Online

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata la livrare ramburs.

Livrare

Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Copii de dictatori: Svetlana Stalin, Edda Mussolini, Zoia Ceauşescu, Bashar Al-Assad …

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand