Descriere
Acţionaţi şi gândiţi ca un lider
„În această carte, Herminia Ibarra evită concepţiile convenţionale legate de conducere în afaceri. Ea ţine seama de contextul în permanentă schimbare în care trăim şi ne oferă o carte practică şi orientată spre acţiune, abordând teme precum conducerea, identitatea şi schimbarea. Această carte este o lectură obligatorie pentru cei care vor să devină lideri.”SUSAN P. PETERS, vicepreşedinte, Resurse Umane, GE„Acţionaţi şi gândiţi ca un lider oferă sfaturi practice şi utile privind modul în care ar trebui să atingem cel mai greu obiectiv: să ne schimbăm pe noi înşine. ”LINDA A. HILL, profesor de Administrarea Afacerilor, Harvard Business School„Această carte este scrisă inteligent, stimulând gândirea celor ce vor cu adevărat să iasă în evidenţă şi să acţioneze în calitate de lideri, lucruri de care nu credeau că sunt capabili până acum. ”PAUL POLMAN, director general, Unilever„Pentru a fi un lider mai bun, trebuie mai întâi «să acţionaţi, şi apoi să gândiţi». Citiţi această carte pentru a descoperi viziunea modernă şi originală a autoarei despre ce înseamnă un lider de succes. ”CHARLOTTE BEERS,fost director general, Ogilvy & Mather
Acţionaţi şi gândiţi ca un lider Online
Plata produse
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
Plata la livrare ramburs.
Livrare
Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.
Retur Acţionaţi şi gândiţi ca un lider
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor
Declinare de responsabilitate
acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.